duminică, 1 ianuarie 2012

miercuri, 28 decembrie 2011

rex


Ne-a însoțit puțin în drumul nostru din Greweln până în Păucea, peste dealuri. A aparut de nicăieri, în viteză și fără să scoată un sunet, așa incât l-am simțit doar dupa zgomotul labelor prin zăpadă și abia când era aproape. Ce sperietură! Și a dispărut la fel de rapid, după nu prea mult timp. Ritmul nostru era probabil prea lent pentru el. Nu se vede aici, dar celălalt ochi al său nu era albastru și sticlos, de husky, ci negru ca la un câine obișnuit. Era o corciturură, dar părea cel mai fericit câine de pe lume. Să-l fi văzut cum se tăvălea jucăuș prin zăpadă...